O mare parte dintre clujenii care au fost la picnic de 1 Mai şi-au adunat gunoaiele. Au fost însă destui şi cei care au lăsat această sarcină altora.Cei care au petrecut joi la Hoia au strâns resturile în pungi sau saci menajeri şi le-au depozitat la marginea drumului, de unde au fost ridicate vineri dimineaţa de serviciile de salubitate. Acelaşi lucru l-au făcut şi o parte dintre cei care s-au distrat în Făget.
De altfel, clujenii au scăpat anul acesta doar cu câteva avertismente din partea Poliţiei pentru gunoiul pe care l-au lăsat în urma lor de 1Mai. "Anul acesta nu s-au dat amenzi, doar câteva avertismente. Clujenii nu au lăsat multe gunoaie în urma lor, comporativ cu anii precedenţi. Cei de la Poliţia comunitară au patrulat prin zonele de picnic şi iarbă verde şi au împărţit saci de plastic pentru depozitarea gunoaielor care au fost ridicate de serviciile de salubritate", a declarat purtătorul de cuvât al Primăriei Cluj-Napoca, Raimonda Boian.
Au fost însă destui şi cei care au lăsat cutiile de bere ori de suc, pungi şi alte gunoaie în mijlocul naturii.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu